Ministerul Sănătății a anunțat că măștile fabricate manual sau din pânză/bumbac/tifon nu protejază contra infecției cu COVID-19. Totodată, MS a subliniat că, în orice situație, măștile faciale au rol de protecție doar dacă sunt însoțite de spălarea frecventă a mâinilor cu săpun sau dezinfectanți pe bază de alcool.
NU RATA: ESTE OFICIAL! CHINA A ANUNȚAT CĂ A DESCOPERIT PRIMUL MEDICAMENT EFICIENT ÎMPOTRIVA CORONAVIRUSULUI
În ultima perioada, pe fondul absenţei de pe piaţă a materialelor de protecţie, mai multe fabrici de textile au anunţat că produc măslti din materiale textile, ca substitut pentru acestea.
”Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi alte instituţii internaţionale de sănătate publică menţionează foarte clar că măştile fabricate manual sau din pânză/bumbac/tifon nu protejează împotriva infecţiei cu coronavirus. Pentru a proteja eficient împotriva unor infecţii, măştile faciale trebuie să respecte câteva reguli speciale. Ele trebuie să fie o barieră eficientă împotriva microbilor prin existenţa unor filtre speciale şi, în acelaşi timp, să permită respiraţia corectă. Materialul din care sunt fabricate măştile care nu respectă aceste reguli speciale de fabricaţie prezintă o reţea de fibre prea largă, care permite trecerea microorganismelor şi astfel nu ne protejează eficient împotriva infecţiilor”, precizează Ministerul Sănătăţii.